Pentru a va oferi o mai buna informare, acest website foloseste COOKIE-uri! Accept

Noul Audi RS7 Sportback

Publicat în: 15 January 2013, de către: Echipa MIDOCAR

Audi isi extinde linia RS cu noul model RS 7 Sportback si prezinta cel mai elegant concept dinamic al sau de pana acum. Debutului Audi RS7 Sportback are loc zilele acestea, la Salonul Auto de la Detroit.

Eleganta pura. Putere fascinanta. Tehnologie inovativa. Adunate, acestea formeaza Noul Audi RS 7 Sportback. Linia coupe in patru usi ascunde un model 4.0 TFSI de 560 CP, dotat standard cu sistem quattro si transmisie triptronic in 8 trepte. Sprintul de la 0 la 100 km/h este atins in doar 3.9 secunde, iar viteza maxima este 305 km/h. Aceste performante superioare sunt atinse de RS7 Sportback la un consum mediu de numai 9.8 l/100 km.

Realizata din aluminiu in proportie de 20%, caroseria este mai usoara, insa prezinta ranforsari de materiale ultra-rezistente. La dispozitia clientilor este pusa o paleta de 10 culori pentru exterior, inclusiv noile nuante Nardo Grey si Daytona Grey. Doua pachete de styling completeaza look-ul agresiv al masinii: matt aluminium si carbon. In partea posterioara a modelului, accente importante sunt impuse de spoilerul cu difuzor de aer, cat si de cele doua tevi de evacuare ovale specifice. Farurile all-LED si jantele de 20 sau de 21 de inch desavarsesc aliura sportiva a lui Audi RS7 Sportback. Interiorul are toate elementele pe care le gasim in modelele din familia RS. Habitaclul are ornamente din fibra de carbon, scaunele din spate au un profil sportiv, configuratia cu doua locuri fiind pastrata. Clientii pot alege intre piele neagra integrala sau un amestec de Alcantara si piele neagra pentru tapiterie.

Caracterul masinii este puternic si fascinant: motorul twin-turbo V8 dezvolta 412 kW, disponibili intre 5.700 si 6.700 de rotatii pe minut. Viteza este limitata in varianta de echipare standard pana la 250 km/h, insa cu pachetul Dynamic, aceasta poate ajunge pana la 280km/h sau chiar pana la 305 cu pachetul Dynamic Plus.

Noul Audi RS7 Sportback foloseste tehnologia dezactivarii cilindrilor (COD), sistem implementat de Audi pana acum doar pe Noul Audi A3. La turatii si viteze scazute, sistemul dezactiveaza valvele cilindrilor 2, 3, 5 si 8 printr-un dispozitiv de actionare electromagnetic. In consecinta, motorul 4.0 TFSI va rula in patru cilindri pana cand soferul va accelera din nou puternic masina. Consumul in modul COD este mai redus cu 5% pana la 10%.  In plus, Audi aduce o noua solutie sub numele de “Active engine bearings”, cu scopul de a elimina vibratiile care apar in modul de rulare in patru cilindri.

Un alt sistem implementat pe noul model, numit “torque vectoring”, permite diferentialului sa functioneze pana la limita bracajului rotilor. Audi ofera, de asemenea, optional, un diferential sport pentru a distribui in mod egal puterea intre roti.

Discuri ventilate de 390 mm vin in dotarea standard a masinii, insa optional, se pot alege cele de 420 mm din fibra de carbon ceramica. Tot standard este si suspensia pe aer, care coboara masina pana la 20 mm. Alternativ, o suspensie sport cu sistem Dynamic Ride Control  si 3 tipuri de reglaj.

Alte dotari standard sunt: sistem de monitorizare a aerului in pneuri, sistem Parking Plus, aer conditionat automat pe trei zone, cruise control cu functie Stop & Go, Audi sound system, navigatie MMI Plus, sistem Audi Connect, hotspot WiFi. In variantele de top, Audi RS7 Sportback este dotat cu sisteme de asistenta, precum active lane assist, side assist, night vision.

Modelul Audi RS7 Sportback va ajunge in showroom-urile din Germania in a doua parte a anului 2013, insa preturile nu au fost comunicate inca.

Scrie un comentariu

Notă: Este activată moderarea comentariilor, iar comentariul tău poate întârzia. Nu este nevoie să retrimiţi comentariul.