Pentru a va oferi o mai buna informare, acest website foloseste COOKIE-uri! Accept

Anul 2012 este Anul 20 MIDOCAR!

Publicat în: 04 January 2012, de către: Echipa MIDOCAR

04.01.2012

Sa facem un exercitiu de memorie si sa dam timpul inapoi cu 20 de ani.
Mai stiti unde erati in 1992?

Noi stim ce faceam.
In 1992 eram primii importatori ai brand-urilor Volkswagen si Audi in Romania!


Altfel spus, anul acesta implinim 20 de ani de activitate! Anul 20 MIDOCAR este simbolul intregii istorii a companiei, construita cu ajutorul clientilor, colaboratorilor si a echipei. De aceea, in 2012 am pregatit momente speciale pentru toti cei care au facut posibila aniversarea duodecimalului MIDOCAR.

Pe cand avea loc explozia primului concert Michael Jackson in Romania, pe cand se organiza primul Recensamant de dupa Revolutie, si noi am pornit de la a fi… primii. Primii reprezentati in Romania ai marcilor Volkswagen si  Audi, in 1992.

Tot in 1992, MIDOCAR a avut primul stand Volkswagen si Audi la expozitiile TIBCO si TIB din Bucuresti, iar in 1994  am devenit co-fondatori ai  Asociatiei Producatorilor si Importatorilor Auto (APIA).

Am investit in dezvoltare si in mentinerea unui standard raportat la cerintele marcilor si am fost printre cei care au pus bazele in Romania pentru industria auto de import.

Ne amintim cu drag de primul nostru logo, realizat de caricaturistul Mihai Stanescu, si in 2012 ne intoarcem la radacini. Anul 20 MIDOCAR poarta semnatura aceluiasi Mihai Stanescu, doar ca intre timp a dobandit o greutate mai mare prin noile sigle care s-au adaugat grupului.

Astazi cartea noastra de vizita include servicii complete de vanzare si post-vanzare pentru marcile Audi si Volkswagen, service Skoda, autovehicule de ocazie si servicii buyback sub marca Weltauto, precum si leasing prin MIDOCAR LEASING IFN. Toate acestea inseamna,  pe langa profesionalism si promptiudine, o disponibilitate accentuata si oferirea unor solutii personalizate pentru clientii nostri.

Compania pe care o reprezentam astazi cu mandrie in cele doua locatii din Otopeni si Vitan  are, in acest moment, prima si singura sectie de dotari speciale din retea, furnizand autospeciale pentru institutiile statului, autolaboratoare, autofrigorifice, service-uri mobile si orice alt tip de masina cu destinatii speciale.

Pentru toate aceste realizari, Anul 20 MIDOCAR va fi un an de sarbatoare nu doar al echipei, care a asistat la evolutia companiei, construind-o din interior, ci si al clientilor si al colaboratorilor. Clientii nostri trebuie sa se astepte la numeroase surprize, actiuni si oferte de pret pentru ca ei au facut posibila recunoasterea calitatii serviciilor noastre pe piata auto.

Va multumim tuturor pentru implicarea, profesionalismul si sustinerea de care dati dovada neintrerupt de douazeci de ani!


 

 

Scrie un comentariu

Notă: Este activată moderarea comentariilor, iar comentariul tău poate întârzia. Nu este nevoie să retrimiţi comentariul.