Pentru a va oferi o mai buna informare, acest website foloseste COOKIE-uri! Accept

Cum s-a născut un icon: Volkswagen Transporter

Publicat în: 02 May 2017, de către: Echipa MIDOCAR

Au trecut 70 de ani de când o viziune diferită a creionat primul Volkswagen Transporter. Se numără șase generații de atunci, timp în care modelele Volkswagen Transporter au transformat călătoriile și experiența de camping într-un mod de viață. Astăzi, bus-urile Volkswagen continuă să fie asociate peste tot în lume cu prietenia și iubirea, cu libertatea și spiritul de aventură.

Povestea Transporter-lui Volkswagen a început în 1947, iar primul capitol din istoria lui poartă amprenta importatorului auto olandez, Ben Pon. Inspirat de vizita avută la uzina Volkswagen, el a schițat conturul primului Transporter, un vehicul spațios și versatil, ce ar fi trebuit să fie construit pe aceeași platformă ca Beetle.

Doi ani mai târziu, conceptul s-a materializat într-un prototip cu motor răcit cu aer, de 1.1 litri și 25 CP, montat în spate, la fel ca în cazul lui Beetle, însă beneficia de o platformă proprie, concepută pentru un autovehicul de transport. Avea opt locuri și putea fi încărcat cu obiecte voluminoase, până la limita de 750 kg, prin îndepărtarea a două rânduri de scaune.

Revoluționarul bus a intrat, în sfârșit, pe linia de producție în martie 1950, în hala 1 a fabricii Volkswagen din Wolfsburg. Disponibil în variantele Kombi, Transporter, Microbus sau Camper, van-ul a oferit opțiuni nelimitate de utilizare, ceea ce a făcut ca, în scurt timp, să devină un hit la nivel mondial. Cererea a fost enormă, iar prețul accesibil l-a adus mai ales în vizorul comercianților. În 1955, linia de asamblare din Wolfsburg a devenit supraîncărcată, iar producția Transporter-ului s-a mutat în noua fabrică de la Hanovra.

Cea mai apreciată variantă a primei generații Volkswagen Transporter a fost ediția de lux, Samba, destinată transportului de persoane. Cu geamuri mari de jur împrejur și soft top generos, cu vopsea în două culori și detalii cromate, T1 Samba a devenit imediat un model râvnit în întreaga lume.

Partea tehnică a fost revizuită în toți cei 17 ani de producție ai primei generații Volkswagen Transporter. Până în iulie 1967, când producția a luat sfârșit, motorul lui T1 ajunge să dezvolte 44 CP.

În 1967 a apărut generația a doua de bus-uri Volkswagen, mai confortabilă și mai spațioasă decât cea anterioară. Avea un design mai robust și parbrizul dintr-o singură bucată. Van-ul a primit diverse versiuni de motorizare, începând de la 1.6 litri până la 2.0 litri, și cutii de viteze manuale sau automate. Spre sfârșitul anilor 1970, s-a experimentat, pentru prima dată, și sistemul de tracțiune integrală.

Simpatia față de Volkswagen Trasporter T2 a crescut mai ales datorită versiunii de camping, dezvoltată în colaborare cu Westfalia. La IAA din 1973, Westfalia a prezentat Camper-ul Transporter cu un acoperiș pop-top din fibră de sticlă, complet reproiectat. Era un adevărat hotel pe roți, cu frigider și chiuvetă, și venea dotat cu două paturi, unul poziționat chiar în acoperișul pop-top. Oferea tot ce era necesar să te simți ca acasă chiar și atunci când călătoreai!

Primăvara anului 1979 este momentul în care își face apariția Volkswagen T3, îmbunătățit foarte mult la nivel de siguranță și confort. Interiorul era acum mai mare și mai modern, însă motorizarea s-a dovedit a fi sub așteptările de la acea vreme. Motorul boxer, încă răcit cu aer, a fost considerat insuficient de puternic.

Abia atunci când au fost introduse motorul boxer răcit cu apă și motorul diesel în 4 cilindri, care au asigurat mai multă putere, a treia generație Transporter a avut succes. Ulterior, au fost adăugate și direcția asistată, dar și motorizări cu injecție și turbo-diesel.

T3 a fost disponibil într-o paletă generoasă de versiuni, iar pentru prima dată în istoria modelului au fost introduse Caravelle, proiectat în întregime pentru transportul confortabil de călători, și Multivan, gândit să schimbe felul în care se desfășurau călătoriile business.

Lansarea modelului T4, în 1990, a fost o adevărată senzație pe piață, vehiculul detașându-se foarte mult de tot ceea ce a reprezentat conceptul de Type 2: motorul era acum montat frontal și era răcit cu apă, puntea față era reproiectată și avea ax dublu, ampatamentul era disponibil în două versiuni de mărimi și se putea alege între trei categorii de sarcină utilă. Au existat, de asemenea, și multiple versiuni de motorizare, inclusiv un motor sport V6 de 2.8 litri și un TDI de 2.5 litri.

În 1998, T4 atinge pragul de 1 milion de modele vândute, devenind cel mai bine vândut model din clasa lui.

Producția de serie a celei de-a cincea generații Transporter începe în 2003, la Hanovra și la Poznan. Noul model avea o înfățișare complet revizuită. Cea mai importantă schimbare i-a revenit versiunii de camping, California, produsă acum în totalitate de Volkswagen. Modelul avea pop-top electrohidraulic, fabricat din aluminiu, și dotări complete pentru campare. Totul realizat din materiale extrem de ușoare, care să nu îngreuneze deplasarea.

În 2015, a apărut ultima și cea mai modernă generație Transporter, T6, model care continuă legenda van-ului polivalent. Noul Transporter păstrează proporțiile predecesorului său, dar se prezintă mai rafinat. La interior, totul este diferit, dar foarte plăcut. De la fotoliile individuale pentru pasageri, montate face-to-face, până la sistemul multimedia cu touchscreen sau sistemele de asistenţă şi siguranţă, totul este reprezentativ pentru evoluția modelului. Alături de T6 debutează şi noua familie de motorizări 2.0 TDI, disponibilă în patru variante de putere, de la 84 CP, până la 204 CP.

Imaginea legendarului Volkswagen Samba revine în peisaj odată cu cea de-a șasea generație Transporter. Ediția specială Generation SIX reinterpretează accentele retro specifice modelului din anii ’60.

Dacă la începuturile sale, Volkswagen Transporter a marcat startul unei revoluții în industria vehiculelor comerciale, pe parcurs, bus-ul a căpătat noi semnificații. A susținut afaceri și le-a ajutat să se dezvolte, a oferit sentimentul că acasă poate fi oriunde, dar, mai ales, a fost părtaș la mișcarea hippy din anii ’60. A purtat atunci, în semn de solidaritate, culori vii, modele florale, semnul păcii sau simboluri ale iubirii. A devenit, astfel, un model icon în istoria auto, atât de amplă și de frumoasă.

 

Scrie un comentariu

Notă: Este activată moderarea comentariilor, iar comentariul tău poate întârzia. Nu este nevoie să retrimiţi comentariul.